Marți, 18 Iunie 2019

STARTUL EXERCIŢIULUI DE REPETARE A MISIUNII

Joi, 10 ianuarie a.c., la Centrul Naţional de Instruire Întrunită „Getica” din Cincu, militarii Batalionului 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei” au luat startul ultimei etape de pregătire înaintea dislocării în teatrul de operaţii Afganistan.

Activităţile de instruire pe care infanteriştii gălăţeni le vor executa în cadrul Centrului Naţional de Instruire Întrunită „Getica” şi în aria poligonului Cincu, unde vor valida pregătirea celei de-a patra misiune într-un teatru de operaţii.

Pe parcursul acestei ultime perioade de pregătire, militarii Batalionului 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei” vor beneficia de sprijinul nemijlocit al specialiştilor Centrului Naţional de Instruire Întrunită „Getica”, precum şi de experienţa militarilor Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” întorşi recent din teatrul de operaţii Afganistan, care vor avea rolul de observatori-controlori instructori.

În cadrul ceremoniei de deschidere a exercițiului, comandantul Batalionului 300 Protecţia Forţei “Sfântul Andrei”, locotenent colonel Ilie Melinte a transmis că: „Exerciţiul de Repetare a Misiunii (MRE) ce începe astăzi este unul de amploare şi ne va arăta nivelul real al instruirii pe care am desfăşurat-o până acum. Va fi un examen greu, dur, la care adăugăm şi provocările vremii.

Nu va fi deloc uşor, dar avem convingerea că fiecare militar din detaşament, începând cu mine şi continuând cu ultimul din formaţie va da totul pentru reuşita acestui exerciţiu.

Implicarea fiecărui militar în pregătirea pe funcţia pe care este încadrat, îmi va conferi prilejul de a raporta la finalul exerciţiului că Batalionul 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei” este gata pentru îndeplinirea misiunii din teatrul de operaţii Afganistan.”

Comandantul Centrului Naţional de Instruire Întrunită „Getica”, colonel Cătălin Ticulescu i-a asigurat pe militarii gălăţeni de tot sprijinul: „Asigur toţi participanţii că vom face totul şi vom pune la dispoziţie toate capabilităţile Centrului, pentru ca exerciţiul să fie un succes real pentru definitivarea pregătirii batalionului. Faceţi parte dintr-o brigadă de renume, care a fost prima structură operaţionalizată din Armata României cu rezultate remarcabile în activitatea desfăşurată.

Aşa cum cunosc eu Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfântul Andrei”, care are o bogată tradiţie de luptă şi o recunoaştere a rezultatelor sale în plan naţional, la sfârşitul acestui exerciţiu sunt convins că veţi fi în măsură să executaţi misiunea din teatrul de opetaţii Afganistan la un nivel foarte înalt!”

Prezent la ceremonie, comandantul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, general de brigadă Iulian Daniliuc, şi-a exprimat încrederea în capacitatea militarilor de a-şi îndeplini cu succes misiunile încredinţate: „Pentru definitivarea pregătirii voastre, beneficiaţi aici de tot sprijinul specialiştilor Centrului, cei mai buni instructori şi cele mai bune instrumente, la care se adaugă şi experienţa militarilor Batalionului 30 Vânători de Munte „Dragoslavele” proaspăt întorşi din teatrul de operaţii Afganistan.

Vremea este şi ea de partea noastră, îmbunătăţindu-se de câteva zile. Am certitudinea că exerciţiul de repetare a misiunii se va încheia cu succes şi vă veţi îndeplini misiunea încredinţată. Declar deschis exerciţiul de repetare a misiunii!”

După încheierea ceremoniei, militarii Batalionului 300 Protecţia Forţei „Sfântul Andrei” au trecut la executarea activităţilor de instruire planificate.

***

Batalionul 300 Infanterie Mecanizată „Sfantul Andrei” este o unitate de elită a Armatei României şi a executat până în prezent următoarele misiuni externe: „ENDURING FREEDOM VI” (2005) în Afganistan, „ISAF III” (2008) în Afganistan şi „ISAF IV" (2011-2012) în Afganistan.

Pentru profesionalismul dovedit pe timpul participării la numeroase exerciţii şi misiuni internaţionale, drapelul de luptă al Batalionului 300 Infanterie Mecanizata „Sfântul Andrei” este decorat cu următoarele distincţii şi medalii: „Emblema de Onoare a Forţelor Terestre”, „Emblema de Onoare a Statului Major General, Ordinul „Virtutea Militară în grad de Cavaler cu însemne de război” si Ordinul „Virtutea Militară în grad de Ofiţer cu însemne de război.

 

Citit 228 ori

Evenimente recente

D2I 18.10.2010

Adresa:

Unitatea Militară 02470, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu, nr. 1, Buzău, cod poştal 120257

Email:

relatii.publice02470@forter.ro

Telefon:

0238725910 / 0238426521

Vremea

booked.net

Social Media