Duminică, 08 Decembrie 2019

1 Decembrie 2019– ZIUA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI ÎN GARNIZOANA BUZĂU

Duminică 1 decembrie, buzoienii au sărbătorit împreună Ziua Națională a României, sărbătoarea de suflet a tuturor românilor, printr-o ceremonie militară și religioasă și defilare cu personal și tehnică militară ce au avut loc pe Calea Eroilor din Buzău.

Ceremonia din acest an a fost organizată de către Garnizoana Buzău în colaborare cu Instituția Prefectului, Consiliul Județean și Primăria Municipiului Buzău.

Ceremonia a debutat cu intonarea Imnului Național al României de către Corala bărbătească ortodoxă „Credo in Deo” și ceremonialul religios, urmate apoi de premierea elevilor participanți la concursul de istorie „1 Decembrie – Ziua Națională a României”, organizat de către Fundația „Mareșal Alexandru Averescu” cu sprijinul Consiliului Județean Buzău.

Defilarea a fost deschisă, în premieră în acest an, de către aviația militară buzoiană, urmându-i cei aproximativ 600 de militari şi specialişti din Ministerul Apărării Naţionale și celelalte instituții din cadrul Sistemului Național de Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, cu peste 70 de mijloace tehnice și circa 10 aeronave.

Ne-a bucurat prezența unui public numeros, dar și a unui număr consistent de invitați și jurnaliști, cărora le mulțumim pentru că ne-au fost alături.

Urăm tuturor românilor La mulți ani de ziua lor!

Citit 58 ori

Evenimente recente

D2I 18.10.2010

Adresa:

Unitatea Militară 02470, Bulevardul Mareşal Alexandru Averescu, nr. 1, Buzău, cod poştal 120257

Email:

relatii.publice02470@forter.ro

Telefon:

0238725910 / 0238426521

Vremea

BUZĂU

 

Social Media